Ce înseamnă dezvoltarea emoțională a copilului

Dezvoltarea emoțională a copilului

Emoțiile sunt cele care ne ajută să găsim sensul în lumea înconjurătoare. Fără ele am experimenta viața cu intensitatea citirii unui manual tehnic privind repararea transmisiei. Emoțiile noastre - fie bune, fie rele – aduc entuziasm în viață, însă există multe despre ele pe care nu le cunoaștem.

De ce este importantă predarea dezvoltării emoționale? 

Vă amintiți prima dată când ați împărțit jucăria voastră preferată din copilărie? Poate ați observat pe cineva care avea nevoie să se înveselească. Ceea ce ar fi provocat o problema înainte, acum o faceți de bună voie. Poate că nu ați fi știut în acel moment, dar acesta a fost un pas important în propria creștere emoțională - și această creștere a fost îndrumată în mod semnificativ de adulții din viața voastră.

Dezvoltarea emoțională a copilului are drept rezultat cinci abilități cheie: conștientizarea de sine, conștientizarea socială, reglementarea emoțională, luarea deciziilor responsabile și construirea de relații. La rândul lor, aceste abilități influențează succesul la școală, acasă, în comunități și în societate.

Pe de altă parte, cei cărora nu li se oferă îndrumare emoțională se luptă adesea emoțional, academic, fizic și comportamental. Dacă nu puteți observa, exprima și gestiona emoțiile, este incredibil de dificil să vă concentrați asupra școlii, să vă faceți prieteni sau să lucrați în echipă.

Dezvoltarea emoțională afectează toată dezvoltarea copilului și, având în vedere cât de repede cresc copiii înainte de vârsta de cinci ani, este foarte important să se cultive de la bun început.

Care sunt etapele principale în dezvoltarea emoțională a copilului

Conceptul de sine

În copilărie este momentul în care copiii încep să se gândească la ei înșiși în moduri mult mai complexe. La vârste fragede copiii se descriu în termeni extrem de concreți – Am părul șaten, locuiesc într-o casă mare și am o pisică. Odată ce încep să se dezvolte, recurg și la descrieri care vizează emoțiile și atitudinile – Sunt un bun prieten și îmi plac lucrurile noi.

Conceptul de sine al copilului poate fi definit ca punctul de vedere pe care îl are copilul despre el însuși și despre abilitățile lui. Conceptul de sine al unui copil începe să se dezvolte la naștere și se bazează pe modul în care adulții îi răspund. Părinții creează o legătură emoțională pozitivă cu un copil prin interacțiuni calde și îngrijitoare. Această legătură promovează un concept sănătos de sine al copilului. Pe măsură ce copilul crește, la conceptul de sine contribuie și capacitatea de a interacționa cu succes cu mediul său.

Este responsabilitatea noastră, a părinților, să sprijinim dezvoltarea unui concept de sine pozitiv.  Astfel, copilul se va simți competent, va încerca lucruri noi și va depune eforturi pentru a reuși în ceea ce-și propune.

Identitatea de gen

Un aspect important al sentimentului de sine este identitatea de gen. Copiii încep să înțeleagă de mici cum sunt definite în cultura lor rolurile, atitudinile și comportamentele feminine și masculine. Apoi le preiau – adică fac „lucruri pe care le fac băieții” sau „lucruri pe care le fac fetele”. Cu toate acestea, preferințele și jocul încrucișat între femei și bărbați sunt o parte normală a dezvoltării și explorării de gen, indiferent de identitatea lor viitoare.

Identitatea etnică

Tot în copilărie, copiii își dezvoltă capacitatea cognitivă în așa manieră încât să poată să își formeze o identitate etnică și rasială coerentă. Deși copiii sunt conștienți de diferențele în ceea ce privește aspectul oamenilor, ei nu identifică, în general, oamenii după rasă până la vârsta de 4 sau 5 ani.

Copiii pot eticheta grupul etnic din care fac parte de la vârste cuprinse între 6 și 8 ani. Ei pot înțelege că diferențele se bazează pe trăsături biologice, precum și pe trăsături sociale (cum ar fi modalitatea de vorbire și stilul de viață) abia de la 7-8 ani. În jurul vârstei de 9-10 ani se dezvoltă o constantă etnică și rasială, iar ei încep să înțeleagă faptul că rasa și etnia rămân aceleași de-a lungul timpului indiferent de mediu.

Stima de sine

Stima de sine înseamnă să îți placă cine ești, să crezi în tine și să știi ce faci bine.

Pentru copii, respectul de sine se naște din:

  • A ști că sunt iubiți și că aparțin unei familii și unei comunități care îi prețuiesc;
  • A petrece timp de calitate cu familiile lor;
  • A fi încurajați să încerce lucruri noi, să găsească lucruri la care se pricep și să fie lăudați pentru lucruri care sunt importante pentru ei.

Dezvoltarea emoțională

Abilitatea copiilor de a-și gestiona cu succes emoțiile joacă un rol esențial în capacitatea lor de a forma și menține relații sociale.

Învățarea exprimării emoțiilor în moduri așteptate și sancționate de cultura în care copilul trăiește este esențială pentru dezvoltarea socială și emoțională sănătoasă. În copilărie, majoritatea copiilor înțeleg și se comportă în moduri care reflectă aceste așteptări.

Teama și anxietatea

Diferența dintre frică și anxietate nu este întotdeauna clară. Frica este, în general, gândită ca un răspuns la un eveniment real, în timp ce anxietatea implică anticiparea unor evenimente care pot apărea sau nu.

Modalități de a combate teama și anxietatea copilului:

  • Arată-i că temerile și situațiile în care se simte anxios îi sunt luate în serios;
  • Informează-l tot timpul despre diferite subiecte. Poate că asta te va speria la început, dar trebuie să îi demonstrezi că ești dispus să îi răspunzi la orice întrebare;
  • Încurajează-l să își înfrunte fricile;
  • Creează-i rutinele zilnice și ritualuri; astfel îi oferi un sentiment de stabilitate și securitate care ușurează anxietatea generală.

Tristețea și depresia

Tristețea este o reacție normală la experiențe precum pierderea sau dezamăgirea. Temperamentul îi poate predispune pe unii copii să reacționeze mai des cu tristețe. Pe de altă parte, depresia copilului este diferită de toanele normale și emoțiile cotidiene care apar pe măsură ce copilul se dezvoltă.

Furia și comportamentul agresiv

Temperamentul agresiv, frecvent în copilăria timpurie, dispare treptat, pe măsură ce copiii dezvoltă o capacitate mai mare de a exprima și de a gestiona furia în mod corespunzător.

Furia și agresivitatea nu sunt neapărat interconectate, iar copiii pot învăța cum să gestioneze situațiile dificile fără a face rău altora. Este esențial ca părinții să fie alături de copiii lor și să limiteze izbucnirile, învățându-i modalități alternative de a face față emoțiilor negative.

Accentul trebuie pus pe utilizarea unei formulări pozitive pentru ceea ce face un copil corect, mai degrabă decât pe o pedeapsă pentru ceea ce face greșit.

Relațiile familiale

Chiar și pentru cei mai ocupați dintre părinți, există o mulțime de lucruri care pot fi făcute pentru a dezvolta o relație familială echilibrată.

Relațiile familiale sunt importante pentru că:

  • În felul acesta, copiii se simt în siguranță și iubiți, ceea ce îi ajută în dezvoltarea lor ulterioară;
  • Ajută la depășirea dificultăților comportamentului copilului;
  • Îi ajută pe copii să respecte diferențele de opinie pe măsură ce ei tind să dezvolte mai multă independență;
  • Le oferă copiilor abilitățile necesare pentru a-și construi relații sănătoase.

Relațiile de prietenie

Pentru copii, a-și face prieteni este o parte vitală a creșterii și o parte esențială a dezvoltării lor sociale și emoționale. Competența socială, altruismul, respectul de sine și încrederea în sine s-au dovedit a fi corelate pozitiv cu a avea prieteni. Prieteniile permit copiilor să învețe mai multe despre ei înșiși și să își dezvolte propria identitate.

Cu toate acestea, nu este întotdeauna ușor pentru copii să știe să gestioneze prietenii și să învețe cum să-și păstreze sau să-și facă prieteni noi. Abilitățile sunt învățate pe parcursul copilăriei, atunci când copiii se află într-o continuă dezvoltare și învățare. Pentru unii copii, aceste abilități vin foarte natural, însă pentru alții nu, iar aceștia din urmă trebuie ajutați de părinți.

Concluzii despre dezvoltarea emoțională a copilului

În timpul copilăriei, conceptul de sine al copiilor devine mai complex, iar autoevaluarea devine mai realistă pe măsură ce se angajează în comparație socială cu semenii lor. Copiii sunt mai capabili să-și exprime și să-și controleze emoțiile.

Familiile sunt încă centrale în bunăstarea copiilor la această vârstă. Colegii au o parte din ce în ce mai importantă în viața copiilor și atât prietenia, cât și acceptarea de către grupul de prieteni, sunt influențe importante asupra dezvoltării lor.