Autor: Tana Roșca
În realitate, deși o familie poate avea un singur copil, cel mic trece prin etape cu totul distincte în dezvoltarea sa. Așadar, când copilul ajunge la vârsta maturității, părintele va fi crescut nu mai puțin de șase ființe, fiecare dintre ele cu psihologie diferită.
Etapele în dezvoltarea copilului
• La început copilul este considerat în etapa sugarului ce reprezintă o psihologie diferită și greu de înțeles. Apoi urmează etapa copilului mic, când acesta începe să meargă, apoi este preșcolarul, școlarul mic, puberul și adolescentul. Astfel, părinții cresc șase copii, deși familia este alcătuită poate doar dintr-unul.
• Aceste psihologii distincte ale copilului se pot observa și prin modul în care este împărțit sistemul de educație. Există un anumit tip de studii pe care educatoarele trebuie să-l facă față de învățătoare deoarece se confruntă cu diferite etape din viața copilului.
• Aceste etape diferite ale copilului trebuie respectate și de către părinți. Dacă adultul știe cine devine copilul său, atunci știe cum să i se adreseze acestuia conform etapei în care se află.
Efectele negative ale neînțelegerii diferitelor etape ale copilului sunt fixațiile ce se pot dezvolta. Spre exemplu, se poate întâmpla ca părintele să își alinte adolescentul ca atunci când era în etapa copilului mic. Bineînțeles că pentru copil nu este un lucru plăcut și poate ajunge chiar să se simtă neînțeles de către familia lui.
Prima etapă de dezvoltare a copilului – Sugarul
• Când este mic, bebelușul nu poate vorbi pentru a-și da seama părinții de ceea ce are nevoie, dar în același timp, nici nu știe ce-și dorește pentru că este prea mic
• Este esențială crearea unei vieți ordonate încă de când este bebeluș ca părintele să-i ofere celui mic o viață ordonată. Copilul vine pe lume cu un organism care nu este antrenat cu hrană fizică deoarece în burta mamei se hrănește prin lichidul amniotic. În momentul în care cel mic este obișnuit cu un anumit regim, copilului i se formează o anumită rutină și mod în care stomacul său procesează mâncarea.
• Corpul celor mici trebuie să-și găsească propriul ritm, iar dacă acesta nu există, sugarul poate fi dat peste cap. Pentru ca părinții să observe această ritmicitate a copilului lor, este necesar să fie atenți la gesturile sale. Spre exemplu, dacă bebelușul dorește să mănânce, sigur va schița un gest din gură ca și când ar căuta să fie alăptat.
• Prin observarea propriului copil se pot pune în aplicare criterii de bun simț precum intervalul aproximativ în care ar trebui să fie hrănit. Nu este unul standard, copiii diferă de la unul la altul, de aceea observarea sugarului asigură îndeplinirea nevoilor sale într-un mod organizat și benefic pentru acesta.
Cine hotărăște ce este cel mai bine pentru sugar?
• Experiența bunicilor este una esențială deoarece au trecut deja prin aceste etape cu proprii copii. Cât de mult se va aplica din ce spun bunicii este la latitudinea mamei care știe rutina deja formată a sugarului, însă ajutorul lor este esențial.
• Unele proaspete mămici pot considera irelevant ajutorul bunicilor deoarece trăiau alte vremuri însă nu este adevărat. Multe lucruri se pot schimba ca formă, dar psihicul omenesc rămâne același.
Lipsa tatălui din viața copilului nu creează o traumă atât de mare pe cât o face cea a mamei, mai ales în primii 7 ani de viață ai celui mic. De aceea, o mamă fericită reprezintă un copil fericit. Starea ei determină starea bebelușului, nu invers.