Brîndușa Novac

Brîndușa Novac

Brîndușa Novac este cunoscută pentru lunga sa carieră de creație: a regizat peste 62 de spectacole de teatru, teatru muzical, circ și variete la Sala Palatului, Circ&Variete Globus București, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Cinema Pro, scene de teatru și săli polivalente din București, din țară și chiar din străinătate.

Este creatorul și fondatorul „Festivalului Internațional al Artei de Circ” de la București, un festival unic în lume, care se poate asemăna cu festivalurile de gen de la Monte Carlo, Moscova. sau Montreal.

A absolvit Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, specializarea gimnastică ritmică și coregrafie, Facultatea de Arte din cadrul Universității Hyperion București, specializarea regie film și TV, iar pe lângă acestea deține și un doctorat în arta circului, cinematografie și televiziune - Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica “ I. L. Caragiale” București.

Cariera sa a avut parte și de un debut în regia artistică, scenariul, coregrafia și designul de lumini în cadrul emisiunilor TV, precum „Eurovision România”, ediția din 2010 sau a unor ediții de revelion transmise pe posturi de renume, precum PROTV.

Spectacolele și filmele în producția cărora s-a implicat i-au adus un palmares de peste 40 de premii și distincții la nivel național și internațional, iar în perioada 2004-2006 a fost nominalizată în revista „Capital” în topul celor 100 de Femei de Succes din România.

Datorită experienței acumulate în domeniul artistic, pe parcursul unui deceniu a fost membru în jurul celor mai prestigioase competiții internaționale ale artei de circ. Printre cele mai cunoscute de numără Festivalul Internațional de Circ de la Monte Carlo, ediția din ianuarie 2005 sau Festivalul Internațional de Artă a Circului de la București din 2009 și 2012, în cadrul cărora a fost președinte al celor trei jurii.

De-a lungul carierei sale profesionale a ocupat funcția de membru în Biroul executiv al Asociației Europene a Circurilor si peste 16 ani manager la Circ & Variete Globus București.