OBEZITATEA LA COPIL ȘI ADOLESCENT

OBEZITATEA LA COPIL ȘI ADOLESCENT

Autor:  Dr. Geanina Vinereanu - medic specialist diabetolog Centrul Medical Integrat de Diagnostic și Tratament LOTUS-MED

Una dintre problemele actuale de sănătate publică la nivel mondial, evidență și în România, este excesul ponderal în rândul copiilor și adolescenților.

Ce le recomandăm părinților aflați în această situație?

În primul rând este important să conștientizeze această problema și să se îndrepte către medicul de familie sau medicul pediatru pentru un consult și pentru a depista la timp riscurile la care cel mic este expus.

La orice vizită în cabinetul medicului de familie copilul este cântărit și măsurat. În funcție de vârstă, gen, greutate, înălțime se poate stabili dacă acesta este supraponderal sau obez. În momentul când copilul este diagnosticat cu această afecțiune, specialistul va caută factorii care au dus la apariția acestei boli (prin anchetă alimentară, evaluarea stilului de viață în cadrul familiei și activitatea fizică pe care o depune copilul individual).

Obezitatea la copil nu înseamnă doar kilograme în plus, ci se asociază adesea cu depresie, stimă de sine scăzută, inadaptare socială. Este considerată una dintre cele mai stigmatizante patologii la această vârstă, fiind adesea motiv de bullying și victimizare, băieții supraponderali sau obezi având șanse mai mari să fie expuși la astfel de comportamente decât fetele [1].

Dincolo de implicațiile psihologice ale acestei afecțiuni, excesul ponderal constituie un factor de risc major pentru hipertensiune și diabet zaharat tip 2. La momentul actual se cunoaște că obezitatea în copilărie și adolescență, în lipsa unor intervenții adecvate, se menține și la pacientul adult cu implicații nefavorabile asupra stării de sănătate[2]. Așadar, este important să se abordeze această problema din timp pentru a avea rezultate favorabile pe termen lung.

Unii părinți și bunici nu conștientizează cât de importantă este educația alimentară și neglijează cum opțiunile alimentare personale și atitudinea proprie față de o nutriție corectă modelează viziunea celor mici despre ce este o alimentație sănătoasă, copiii primind porții mult prea mari sau cu alimente ultraprocesate (mezeluri, fast-food s.a.) și băuturi cu un conținut ridicat de zahăr (inclusiv unele sucuri de fructe cu zahăr adăugat) [3].

 

Cauzele obezității în rândul copiilor

  • lipsa activității fizice.
  • obiceiurile alimentare nesănătoase(intervale neregulate între mese, alegerea unor alimente cu conținut ridicat de calorii, dar slab calitative, asocierea meselor cu alte activități precum vizionarea desenelor animate etc.);
  • porțiile mult prea mari raportat la vârstă copilului și nivelul de activitate zilnică;
  • factorii de mediu – care în principiu au redus activitatea fizică (timpul petrecut pe rețelele de socializare, televizorul, tabletă, mersul la școală cu mașină);
  • factorii sociali - societatea tinde să privească mâncarea că pe o răsplată, că un mijloc de socializare;
  • factorii familiali – preferințele alimentare, stilul de viață, sedentarismul în rândul adulților din familie;
  • factorii psihologici – depresia și anxietatea, stimă de sine scăzută, tulburare de alimentație (ex. mâncatul compulsiv) - existând o relație bidirecțională între acești factori și obezitate.

 

Consecințele obezității la copil

Obezitatea afectează starea de sănătate fizică și emoțională precum și integrarea socială. În urmă studiilor efectuate, s-a demonstrat că obezitatea în copilărie sau în adolescență crește riscul apariției unor patologii în viață adultă [4]. Este foarte important să se depisteze această boală la momentul potrivit și să se ia măsuri, pentru a limita consecințele nefavorabile ce vor apărea ulterior, la adult.

Dintre complicațiile obezității în rândul copiilor putem aminti următoarele probleme medicale (diabet zaharat tip 2, sindrom metabolic, boli cardiovasculare, steatoză hepatică, apnee în somn, dislipidemie, reflux gastro-esofagian, litiaza biliară, patologii osteo-articulare, tulburări menstruale).

 

Importanța părinților în menținerea greutății corporale normale a copilului.

 

Care sunt pașii de urmat de ține, că părinte, astfel încât copilul și întreagă familie să aibă o greutate normală, și un stil de viață sănătos?

Educația nutriționala ar trebui să înceapă din stadiul diversificării. Copilul trebuie să mănânce alimente sănătoase și într-o cantitate optimă pentru a susține procesul de creștere. 

Este important cum este expusă problema în ceea ce privește obezitatea și adoptarea unui stil de viață sănătos.

Este bine să nu interzicem anumite alimente, acest lucru poate duce la dezvoltarea unor comportamente compulsive. În schimb, trebuie să i se explice copilului de ce unele alimente sunt benefice comparativ cu altele. Stilul de viață sănătos trebuie abordat de întreagă familie, consumul alimentelor care favorizează apariția obezității ar trebui să fie redus de către toți membrii și periodicitatea achiziționării acestora să fie din ce în ce mai lungă.

Cum ne raportăm la mâncare este un alt factor important.

Această nu ar trebui considerată o recompensă și nici asociată cu emoții. Ar trebui să existe un program stabilit în care se mănâncă și acesta se va face fără dispozitive multimedia, copilul și întreagă familie ar trebui să se concentreze doar pe masă și pe timpul petrecut împreună.

Nu interzicem, dar menținem un echilibru. “Moderația” este cuvântul-cheie.

Dacă într-o zi avem 2 petreceri, vom mânca doar la una singură aperitivul, iar la cealaltă tortul. Este bine fim preocupați de ce alimente conține coșul nostru de cumpărături, să citim etichetele când mergem la magazin și să încercăm să alegem cât mai multe alimente sănătoase. Produsele cu un conținut ridicat de zahăr și grăsimi trebuie să fie achiziționate cu o frecvența cât mai redusă. Este important să evităm folosirea acestor produse ca mijloc de șantaj sau de recompensă. Hidratarea este foarte importantă la orice vârstă, putem discuta cu medicul pediatru sau medicul de familie pentru a știi de câtă apă are nevoie copilul nostru în funcție de vârstă și de efortul fizic pe care acesta îl face.

Un proverb englezesc spune că este nevoie de un sat pentru a crește un copil. Acest lucru este adevărat și atunci când îngrijim un copil obez: stilul de viață sănătos trebuie adoptat de către toți membrii familiei și astfel scăderea ponderală se va face în echipa printr-o alimentație sănătoasă, activitate fizică și hidratare.

 

Cum prevenim obezitatea?

  • mese regulate - 3 mese principale și 2 gustări. Ar fi indicat că mesele să fie mereu la aceeași ora, pentru a se genera o rutină benefică.
  • farfuria optimă este “colorată” și conține 50% legume și fructe; 25% fibre și carbohidrați (pâine, cartofi, orez, paște); 25% proteine (brânză, carne, peste, ouă, lapte). Porțiile trebuie ajustate în funcție de vârstă și efortul fizic pe care îl depune copilul.
  • limitarea, nu eliminarea consumului de produse concentrate în zahăr.
  • limitarea consumului de alimente procesate (mezeluri, fast-food, semipreparate, semicongelate, produse de patiserie și cofetărie).
  • igienă somnului- este foarte important să existe un program regulat de somn, în funcție de vârstă copilului și fără expunere la ecrane cu o ora înainte de culcare.
  • activitatea fizică - găsiți jocuri sau sporturi care distrează întreagă familie, mergeți cu bicicletă, faceți trasee pe munte.
  • timp limitat cu dispozitivele multimedia.

Acceptă-ți copilul așa cum este!

Dacă ai un copil supraponderal sau obez, este foarte important să îl faci să înțeleagă că vei fi de partea lui întotdeauna. Sentimentele copiilor despre propria persoană sunt adesea bazate pe sentimentele părinților despre ei. Dacă îi accepți indiferent de greutatea pe care o au, probabil și ei se vor simți bine în propria piele.

 

Vorbiți! Este important să vorbiți deschis despre greutatea corporală, despre sentimentele și grijile care vin o dată cu această patologie și niciodată să nu îi judecați. Acesta este un drum lung, în care aveți nevoie și de sprijinul unui psiholog, care va poate ajută să depășiți anumite probleme și va va învață cum să reacționați în anumite situații, fără a cauza traume.