Pericolele lui „VREAU” ep. 2 (VIDEO) | A fi părinte – meserie sau exercițiu spiritual

Parenting-ul este un subiect foarte vast după cum bine știți, de aceea, am revenit și cu cea de-a doua parte despre Pericolele lui „VREAU”. Modul în care părintele reacționează în fața copilului în situații mai dificile reprezintă o parte din educația ce îi este insuflată celui mic. De asemenea, educația prin experiență este cea mai realistă și de efect metodă. De ce?

Ei bine, părinții pot citi zeci de cărți despre cum să crească un copil într-un mod armonios însă, cel mai bine pot învăța prin experiențele pe care le au cu cel mic în fiecare zi, cu condiția să-și respecte copilul, să fie atenți la nevoile sale, nu la mofturi.

Importanța atitudinii părinților

  • Părinții nu trebuie să se identifice cu un anumit rol atunci când devin părinți. Părinții trebuie să fie ei înșiși și să-și exercite autoritatea fără a intra într-un rol, un stereotip. Există posibilitatea ca adulții să nu mai creeze un raport real cu copilul și să nu-l mai vadă pe cel mic ca pe o persoană de sine stătătoare. Nu trebuie încurajată abordarea de a deveni un părinte autoritar care caută să observe fiecare greșeală a copilului pentru că astfel crede că-l „educă”. Părintele dacă se identifică cu rolul pe care dorește să-l aibă în viața copilului, o să piardă din vedere cum este copilul cu adevărat și la rândul său, copilul n-o să știe cum îi este părintele când nu interpretează acest rol al parentajului. Ce fel de relație se formează între părinte și copil? Niciuna realistă.
  • Părintele nu trebuie să se pună la dispoziția copilului. În țările Nordice, cuvântul „educație” a căpătat chiar un sens negativ deoarece copilul trebuie ajutat, stimulat. Felul în care părintele se comportă cu copilul trebuie să devină un punct de referință după care cel mic să se ghideze în viață. Părintele trebuie să devină un model. Dacă părintele o să se ia după copil, adultul o să ajungă să fie „educat” de el.  

Despre crizele de personalitate ale copiilor între 1-3 ani

La vârste mici cuprinse între 1-3 ani, aceste crize de personalitate ale copiilor sunt un lucru obișnuit. Dacă părintele știe la ce să se aștepte și înțelege prin ce trece copilul, atunci el va știi cum să se poziționeze corect în fața acestuia. De obicei aceste manifestări ale celor mici sunt într-un loc public deoarece au o inteligență emoțională foarte ridicată și știu când să forțeze mâna părinților. Este în natura copiilor să-și încerce puterea, însă de adult depinde să mențină situația sub control.

În terapia constelațiilor, copilul suplinește ceea ce lipsește într-o familie. În momentul în care părinții renunță la autoritatea necesară în fața acestuia, copilul devine o autoritate incompetentă a familiei, astfel când el spune cuvântul vreau, cei din casă îl urmează. Se strică ierarhia dintr-o familie și se inversează rolurile, ceea ce duce doar la aspecte negative în creșterea unui copil.

Capcanele adevărate ale cuvântului „vreau”

După vârsta de 35 de ani, părinții care au copii mici sunt mult mai permisivi și le fac mai mult pe plac. Tana ne explică în acest episod despre o prietenă de-a ei care era cu cea mică la mare și într-o seară, fetița a spus că vrea luna de pe cer că este foarte frumoasă. Ei bine, a rămas profund dezamăgită când a văzut că nu i se oferă luna. Copiii n-au limite când vine vorba de îndeplinirea dorințelor lor. De aceea, impunerea unor limite este esențială.

Copilul trebuie să învețe cuvintele magice te rog și îmi doresc pentru a obține recompense. Părintele consecvent care îi oferă celui mic ce își dorește atunci când se exprimă corect este cel ce îi va oferi o educație echilibrată copilului său. Cuvântul vreau nu ar trebui să existe în vocabularul copiilor, cu atât mai mult, să se lase părinții impresionați de acesta. Dacă cel mic se obișnuiește să primească totul atunci când vrea ceva, el n-o să mai aibă apreciere pentru cei din jur, crezând că oricum primea acel lucru.

Principiul de bază în educație este bazat pe cauză și efect. Orice face copilul are o consecință. Dacă acest principiu relativ simplu este aplicat, atunci dintr-un copil care nu știe ce vrea, o să se formeze un adult care știe ce-și dorește. Singurul vreau acceptabil până la vârsta de 18 ani este vreau să pot, ceea ce reprezintă o motivație pozitivă. Părinții trebuie să-i încurajeze pe copii că pot să facă ce-și doresc, în loc să facă ei totul în locul lor. Astfel îl învață să poată el singur, nu doar să vrea.