Câți copii avem cu totul? – Copilul mic (VIDEO) | A fi părinte – meserie sau exercițiu spiritual

Educația prenatală este cea de-a doua etapă în creșterea copilului. Crizele de personalitate ale copiilor pot apărea la orice vârstă însă, dacă acestea sunt bine controlate de către părinți încă de la o vârstă fragedă, pot fii mai bine evitate pe viitor. Primele astfel de crize încep de la vârsta de un an jumate și ar trebui să se termine pe la vârsta de doi ani jumate.

Despre crizele de personalitate ale celor mici

  • Este perioada/vârsta la care se decide cine devine cel care preia controlul în familie, de aceea este important ca părinții să învețe să gestioneze aceste crize
  • La această vârstă copilul nu poate domina fizic părinții, însă vocea este mijlocul de dominare pe care cel mic îl poate folosi. Ne putem da seama câtă putere de convingere are copilul asupra părinților din tonalitatea vocii sale când plânge. Cu cât strigă mai tare, cu atât mai mult putem observa că el este „șeful” în relația părinte-copil.

Cum procedăm pentru evitarea crizelor de personalitate ale copilului?

  • Tonalitatea din vocea părinților este esențială pentru a transmite un mesaj corect celui mic. Dacă adultul folosește o voce fermă pentru a-i explica copilului că nu are voie să facă un anumit lucru, atunci cel mic înțelege că nu o să fie în favoarea sa dacă face o criză de personalitate.
  • Vocea ca instrument de control este exercitată intuitiv de copii doar dacă li se permite. Când o persoană n-are argumente într-o discuție, începe să țipe. La fel se întâmplă și în cazul copiilor.
  • A exercita autoritatea față de copil este o metodă eficientă, însă nu într-un mod fizic sau prin ridicarea exagerată a tonului pentru că astfel adultul îi demonstrează celui mic neputința părintelui de a ține situația sub control.
  • A fi părinte nu este doar un exercițiu spiritual, este o meserie. Adultul trebuie să aibă în permanență o continuitate în fața copilului pentru a fi credibil.
  • Permisivitatea înseamnă abdicarea de la responsabilitate. Este mai simplu pentru părinte să renunțe de câteva ori la reguli de dragul copilului, dar nu realizează că ulterior o să-i fie mai greu în gestionarea situațiilor cu cel mic.

În perioadă postnatală, când crizele de personalitate încep să apară, este important ca cel mic când își dorește să facă un lucru, să fie ajutat de către părinte dar să simtă că l-a făcut în principal el. Astfel, nevoia de control asupra copilului este direcționată într-o metodă constructivă.